Probabil că sunt una din puținele persoane norocoase care nu are nevoie să folosească transportul în comun ca să ajungă la muncă. N-am experiența zilnică de a călători înghesuită, de a mă împinge în ceilalți ca să nu rămân pe peron. Nu mă calcă nimeni pe pantofi, nu-mi iau coturi în spate, nu ajung transpirată și șifonată la birou. În general am grijă să evit orele de vârf și dacă se întâmplă să fiu nevoită să iau trenul dimineața, plec mai devreme de acasă iar serile evit să mă întorc cu ultimul.
Sunt convinsă că ați auzit de întârzierile trenurilor de doar un minut. Aici vreau totuși să clarific ceva, vorbim despre trenurile shinkansen (tren de mare viteză) care în anul fiscal 2021 au avut o întârziere în medie de 54 de secunde pe tren. Japonezii sunt și ei oameni și cum trăim într-o lume imperfectă, deși orarul trenurilor e la minut, se întâmplă să aibă întârzieri din motive lesne de înțeles, cum ar fi evenimente neprevăzute, accidente, sinucideri (acesta e un subiect mai amplu de discutat) sau vremea severă (ninsori sau ploi torențiale)
Cum reușesc 20 de milioane de oameni să folosească transportul în comun zilnic fără prea multe peripeții?
Sistemul feroviar se împarte în trei categorii: Japan Rail (JR), metroul și alte căi ferate private. Cu 158 de linii și 2210 stații Tokyo asigură un drum neted către muncă, școală sau shopping. Cele mai frecventate stații sunt Shinjuku, Ikebukuro și Tokyo.
Cred că am mai scris despre Shinjuku, o să reiau totuși. Este cea mai bătătorită stație din lume cu peste trei milioane de oameni care o vizitează zilnic. Are nici mai mult și nici mai puțin de 35 de peroane subterane și altele 17 la suprafață cu peste 200 de ieșiri. Eu cred că știu maxim patru dintre ele. Îmi amintesc cum în primul meu an aici, când urma să mă văd cu o prietenă la New South Exit, am umblat buimacă, m-am rătăcit și am verificat toate panourile din apropiere, nimic. Pe niciunul nu scria „noua ieșire de sud”. Eram deja transpirată, amețită de toți oamenii care mergeau în toate direcțiile, căutam de mai bine de 15 minute când mi-am zis că trebuie să fi făcut ceva greșit. Am urcat înapoi pe peron și m-am întors în locul de unde coborâsem din tren. M-am uitat atent peste tot și am verificat fiecare cuvânt scris. În partea stângă, era într-adevăr tipărit că, pentru a ajunge acolo, trebuie mers drept înainte! Nu în direcția opusă și la subsol așa cum făcusem eu.
Nici stația Ikebukuro nu se lasă mai prejos. După Shinjuku, e pe locul doi ca fiind cea mai aglomerată stație din lume. Se leagă de mall-uri prin pasaje subterane, ca să nu fii nevoit să ieși la suprafață. Acum două luni urma să merg la teatru și punctul de întâlnire era intrarea în clădire. Doar că eu, nu știu cum, am ajuns direct în interiorul teatrului, iar cealaltă persoană mă aștepta afară. Nu s-a lăsat cu lacrimi și panică, cu ceva mai multă experiență acum, dar și telefonul la îndemână, ne-am găsit relativ ușor. Iar înainte de spectacol, am băut și un pahar de vin românesc la unul din restaurantele italienești din zonă.
La toate astea se adaugă autobuzele și taxiurile. Cele din urmă ceva mai scumpe în metropolă, prețul pornind de la 23 RON ca taxă de pornire și fiecare kilometru costă în jur de 13 RON. Distrează-te în Tokyo, dar fii cu ochiul pe ceas și prinde totuși ultimul tren, dacă nu vrei să scoți din portofel o sumă frumușică.
Cum reușesc atâția oameni să circule cu transportul în comun fără să se omoare între ei?
E simplu. Prin zeci de reguli scrise și nescrise pe care majoritatea le respectă cu mici excepții dar care, dacă e să spun drept, fac viața un pic mai colorată.
Orice aparat electronic trebuie să fie pe silent mode și în nici un caz nu se vorbește la telefon, asta dacă nu vrei să ai toți ochii ațintiți în ceafă. Dacă ai ceva urgent de comunicat, o faci prin mesaje. Nu se vorbește tare, căștile nu se folosesc la volum maxim, riști ca un japonez să-ți bată pe umăr agasat și să-ți zică: otomore care literalmente înseamnă „scurgerea sunetului”. Am pățit-o, mi-a fost o rușine de mi-a venit să mă scurg prin podea și să dispar. Pentru că japonezii din prea multă polițețe, preferă să nu reacționeze iar domnul din poveste n-a mai putut îndura rock-ul din căștile mele.
Nu se mănâncă în trenuri (excepția o fac shinkansen-urile). A mânca pe stradă e considerat extrem de nepoliticos, în provincie e de neiertat, n-ai să vezi pe nimeni mergând și mușcând dintr-un sandvici. În metropolă lucrurile stau un pic diferit, mai vezi persoane balotând în fața unui magazin, dar întotdeauna pe loc, nu în mers.
Locurile prioritare sunt în general în apropierea ușilor și au o culoare diferită față de celelalte scaune. Pot fi folosite atunci când trenul nu este aglomerat, dar locul trebuie cedat când cineva are nevoie.
Există vagoanele pentru femei numite Women-only cars. Așa cum spune și numele, de la primul tren până la ora nouă dimineața, vor fi folosite doar de domnișoare și doamne.
În cealaltă barcă sunt foarte multe femei, tinere sau mai în vârstă, care vin cu tot arsenalul de machiaj și își aplică fără jenă maglavaisul, altele scot drotul portabil și îndemânatic își buclează părul sau cele care își pun unghiile false și se pregătesc de date. Bărbații n-au astfel de deprinderi, nu în tren cel puțin, ei dorm.
Bineînțeles că acestea nu sunt toate, se mai adaugă alte seturi de reguli pe care le-am deprins în toții anii ăștia aici și care, așa cum mi-a spus mai demult un prieten, mă schimbă, mă transformă, iar eu mă japonizez.
Cine este Sabina Yamamoto?
Sabina Yamamoto a publicat în volumul colectiv Ficțiuni Reale (Editura Humanitas, 2013), proiect colectiv inițiat de Florin Piersic Jr. și a fost unul din membrii fondatori al volumului Scrisori din Cipangu, povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016). A mai scris articole pentru Liternet, Contributors și Dilema Veche. A părăsit Bucureștiul la numai 20 de ani, când a emigrat în Japonia. În prezent locuiește în Yokohama, împreună cu cele două fiice ale sale.
O urmărim pe Sabina de câțiva ani. I-am savurat poveștile despre Japonia, dar nu numai. Textele ei sunt metaforic vorbind, delicate și pline de emoție.
Vei descoperi în această serie de povești din Japonia, o modalitate de a te familiariza cu aspecte din cultura și societatea japoneză puțin mai atipică. Sabina nu va scrie topuri, reguli, sfaturi, ci te va introduce delicat și cu multă emoție în Japonia.
Articol din seria #japanstoryteller by Sabina Yamamoto. Photo credit Sabina Yamamoto.
