În istoria Japoniei, teatrul a fost o formă de divertisment foarte îndrăgită de lorzii feudali și de clasele sociale superioare. De altfel, la început doar ei aveau acces la astfel de reprezentații, dar, cu timpul, au început să apară anumite tipuri de spectacol disponibile și publicului larg. În Japonia zilelor noaste, se pot viziona atât formele tradiționale ale teatrului japonez, cât și forme ale teatrului modern, cu puternice influențe vestice.
Printre cele mai cunoscute forme ale teatrului tradițional japonez se află teatrul kabuki, noh, kyōgen și bunraku. Toate fac parte din patrimoniul UNESCO intangibil al Japoniei.
Cu toate că la apariția teatrului puteau juca atât femei cât și bărbați, nenumăratele controverse privind statutul femeilor au făcut ca, după anul 1430, doar bărbaților să le fie permis să joace în teatrul japonez. Credeți sau nu, regula se păstrează și în prezent.
Teatrul kabuki este probabil cea mai cunoscută formă de teatru din Japonia. Combină muzica, drama și dansul și folosește costume și decorațiuni impresionante, în concordanță cu o coregrafie intensă. Specifică teatrului kabuki este stilizarea dramei prin utilizarea machiajului kumadori purtat de unii dintre interpreți. Încă din secolul al XVII-lea, de la prima piesă kabuki și până azi, stilul teatral a rămas neschimbat. În kabuki, toate caracterele sunt jucate de bărbați.
Noh este o formă majoră a dansului dramatic japonez tradițional, care a fost interpretată încă din secolul al XIV-lea și care a rămas astăzi cea mai veche artă teatrală practicată. Piesele noh se bazează pe narațiuni din literatura tradițională japoneză. Ca să aducă la viață aceste povești, în teatrul noh se folosesc măști, costume și recuzite diverse într-un spectacol bazat pe dans, în care interpretează actori și muzicieni foarte bine pregătiți. Toți actori din noh sunt bărbați.
Kyōgen a apărut și s-a dezvoltat alături de noh, ambele fiind interpretate pe aceeași scenă, cu precizarea că piesele kyōgen erau jucate între piesele noh. Caracteristicile se păstrează până în prezent și, datorită acestei legături, piesele care conțin ambele tipuri de teatru sunt cunoscute drept noh-kyōgen. Cu toate astea, conținuturile celor două forme de teatru nu sunt sub nicio formă asemănătoare.
Kyōgen este o comedie, prestațiile sunt scurte, de aproximativ 10 minute, iar mișcările și dialogurile sunt foarte exagerate, pentru a fi mai ușor de înțeles. La fel ca în noh, toți actorii, inclusiv cei din rolurile feminine, sunt bărbați.
Bunraku este teatrul tradițional cu păpuși al Japoniei. A început ca o formă de divertisment pentru oamenii de rând din perioada Edo în Osaka și a evoluat într-o formă artistică de teatru în secolul al XVII-lea. Păpușile bunraku sunt operate de trei interpreți, un păpușar principal și doi asistenți, însă din piesa finală fac parte și coriști cântăreți de shamisen și, uneori, taiko. Povestea este narată de o singură persoană, care este în același timp și vocea marionetelor. Bunraku, la fel ca teatrul kabuki, descrie adesea povești adaptate din scenarii cu teme similare, cum ar fi poveștile clasice de dragoste tragică, precum și legendele și poveștile eroice bazate pe evenimente istorice.
Acestei liste de forme ale teatrului tradițional japonez i se pot adăuga și dansurile geishelor, din care face parte și Miyako Odori, kagura, forma care precedă teatrul noh și care a fost de asemenea inspirată din literatura japoneză, dar și reprezentațiile comice rakugo, un fel de stand-up japonez tradițional, jucat de o singură persoană care stă în seiza și spune o poveste complicată, dar comică.
Forma modernă a teatrului
Odată cu influențele vestice în Japonia, unele reguli ale teatrului tradițional au început să fie încălcate. Astfel, au fost dezvoltate noi constructe estetice care formează teatrul modern japonez.
Intrigile au devenit din ce în ce mai complexe, cu mișcări rapide înainte și înapoi în timp, care amestecă realitatea cu fantezia. Structura dramatică a fost fragmentată, cu accent pe interpret, care folosește adesea o varietate de măști pentru a reflecta mai multe personaje.
Shinpa este o formă modernă de teatru japonez care vine în contrast teatrului kabuki, prin poveștile sale contemporane și mai realiste, dar și prin re-introducerea actrițelor în unele scenete. Cu toate astea, are în componența sa elemente similare teatrului kabuki, precum bărbații care joacă roluri feminine și muzica de fundal asemănătoare.
Shōgekijō este o altă formă modernă a teatrului japonez, jucat de regulă de trupe de amatori care realizează piese la care are acces oricine, pentru că nu pune accent pe complexitate, ci pe divertisment.
Takarazuka Revue (宝塚歌劇団, Takarazuka Kagekidan) este un muzical jucat în întregime de femei, lansat în 1913. Această formă teatrală este cunoscută pentru costumele sale fastuoase și reprezentațiile melodramatice în stil Broadway. Producțiile variază de la adaptările japoneze ale muzicalurilor occidentale, până la scenete preluate din povești tradiționale japoneze sau chiar din manga și anime-uri.
Japonia este un tărâm plin cu scenete de teatru, iar locul unde modernul se contopește cu trecutul este Tokyo. Marea metropolă adăpostește sute de teatre ceea ce îl face unul dintre centrele dramatice de top din lume. Există și teatre unde se joacă scenete în limba engleză, de mare calitate.
Din păcate, din cauza pandemiei de COVID-19, multe s-au închis, însă cu siguranță vă așteaptă în public odată ce aeroporturile Japoniei se deschid turiștilor. Dacă doriți o experiență veritabilă, vă recomandăm cu cea mai mare căldură formele tradiționale de teatru japonez.
Vrei să știi mai multe despre tradițiile japoneze? Citește și despre artele marțiale japoneze sau ikebana.
