Japonia este un tărâm al istoriei, al ritualului și ceremoniei, și implicit al meșteșugurilor, care reflectă cultura, istoria și resursele naturale ale unei țări care numai protejându-și obiceiurile străvechi, ajunge astăzi hiper dezvoltare.
De la ceramică fină și textile de mătase, până la tehnici rafinate de lăcuire și prelucrare a metalului, meșteșugurile japoneze sunt o expresie a măiestriei transmise din generație în generație. Fiecare regiune a Japoniei a dezvoltat o identitate unică în ceea ce privește meșteșugurile, îmbinând arta cu viața cotidiană. Acest articol ar vrea să fie o călătorie prin aceste regiuni și o lectură introductivă a ceea ce sunt și ce simbolizează meșteșugurile locale ale fiecăreia.
Cele mai cunoscute și răspândite meșteșuguri
Printre cele mai cunoscute meșteșuguri a Țării Soarelui Răsare, ca să ne familiarizăm cu categorisirea lor, se numără:
- Ceramica (陶芸, Tōgei)
- Meșteșugul Lăcuirii (漆器, Urushi)
- Prelucrarea lemnului (木工, Mokkou)
- Prelucrarea metalelor (金工, Kinkō)
- Producția săbiilor (刀, Katana)
- Prelucrarea textilelor: țesutul și vopsitul (染色, Senshoku)
- Papetărie și arta hârtiei (和紙, Washi)
- Prelucrarea bambusului (竹細工, Takezaiku)
- Păpușile tradiționale japoneze (日本人形, Nihon Ningyo)
- Ikebana (生け花) sau Arta aranjamentului floral
Demn de luat în considerare când vine vorba despre arta japonezilor, fie ea funcțională și de uz local, sau complexă și decorativă, este natura acesteia la baza care stă acordul armonios perfecționat cu extremă dedicație de-a lungul istoriei, dintre nevoi funncționale și principii zen. Născut din nevoie și construit după principiile zen, meșteșugul japonez a ajuns la forma de astăzi, bucurându-se încă de vast prestigiu și respect, atât la nivel local cât și mondial.
Regiunea Tohoku: Aizu-nuri și Yonezawa-ori
În nordul Japoniei, regiunea Tohoku este asociată cu peisaje montane și tradiții profunde. În prefectura Fukushima, meșteșugul lăcuirii cunoscut sub numele de Aizu-nuri, a apărut în perioada Muromachi (1336–1573) și este celebru pentru eleganța sa. Acest stil de lăcuire se distinge prin straturi multiple de lac aplicate cu grijă, care oferă durabilitate și o strălucire intensă. Obiecte precum tăvi, cutii și vase sunt decorate cu motive complicate, uneori îmbogățite cu aur sau sidef, tehnici adăugate ulterior în perioada Edo (1603–1868).
În prefectura Yamagata, orașul Yonezawa este cunoscut pentru producția de mătase fină utilizată în crearea de kimono-uri rafinate. Yonezawa-ori, o tehnică de țesut care a apărut în perioada Edo, inițial cu scopul de a sprijini economia locală ca să devină, mai apoi, un simbol al eleganței și rafinamentului, kimono-urile astfel realizate fiind purtate de către clasele sociale superioare.
Regiunea Kanto: Edo Kimekomi Ningyo și Mashiko-yaki
Mai la sud, regiunea Kanto este renumită și pentru arta păpușilor tradiționale. Edo Kimekomi Ningyo datează din perioada Edo (1603–1868) este un tip de păpușă tradițională, creată de un preot al sanctuarului Kamigamo din Kyoto. Tehnica presupune realizarea păpușilor din lemn de salcie, acoperite cu mătăsuri și țesături fine, aplicate în caneluri sculptate manual. Aceste păpuși sunt nu doar decorațiuni, ci simboluri ale sărbătorilor tradiționale japoneze, în special Hinamatsuri (zis și Festivalul Păpușilor).
În prefectura Tochigi, șchimbăm registrul și ne orientăm către ceramică. Mashiko-yaki a început să fie produsă la mijlocul secolului al XIX-lea, devenind renumită în perioada Meiji (1868–1912). Stilul rustic al ceramicii mashiko-yaki reflectă simplitatea vieții rurale, cu smalțuri naturale, de obicei colorate în nuanțe organice de marouri și verzuri.
Regiunea Hokuriku: Wajima-nuri și Echizen Washi
De-a lungul coastei Mării Japoniei, Hokuriku este o una dintre regiunile cu tradiții bine păstrate. În prefectura Ishikawa, orașul Wajima este faimos pentru arta Wajima-nuri, o altă tehnică de lăcuire cu tradiție istorică. O numim așa pentru că datează din perioada Heian (794–1185). Această tehnică se remarcă prin durabilitatea și rafinamentul său, datorită aplicării unui strat gros de lac urushi peste o bază de lemn întărită cu un amestec de praf din scoici. Obiectele lăcuite din Wajima, cum ar fi vase, cutii și tăvi, sunt decorate cu praf din foiță de aur și sidef, iar procesul de creație este atât de complex încât poate dura și luni întregi. Datorită acestui procescomplex, aceste obiecte sunt considerate adevărate opere de artă și destinate atât uzului ceremonial, cât și celui pur decorativ.
În prefectura Fukui, arta fabricării hârtiei Echizen Washi a fost perfecționată de peste 1.500 de ani, apărând în perioada Nara (710–794). Meșteșugul a fost dezvoltat în orașul Echizen de către maeștri care au îmbinat resursele naturale locale, cum ar fi apa pură și fibrele plantei de dud și kozo, o plantă japoneză. Echizen Washi este apreciată pentru textura sa fină și durabilitatea excepțională, fiind utilizată nu doar în caligrafie și artă, ci și în domeniul restaurării operelor de artă și documentelor istorice, datorită compoziției sale fizico-chimice și fibrelor sale foarte lungi.
Regiunea Chubu: Tsubame-Sanjo și Mino Washi
Regiunea Chubu, situată în centrul Japoniei, găzduiește centre importante ale meșteșugurilor tradiționale. În prefectura Niigata, orașele Tsubame și Sanjo sunt cunoscute pentru arta prelucrării metalelor, o tradiție care datează încă din perioada Edo (1603–1868). Aceste orașe au început prin a produce cuie și diverse unelte agricole, dar, de-a lungul timpului,combinând pasiunea specifă spiritului nipon, cu dedicația pentru vocație, meșteșugarii locali au dezvoltat tehnici pentru a produce tacâmuri, vase din cupru și alte obiecte din metal de calitate superioară, cum ar fi crose pentru golf.
Tot în Chubu, prefectura Gifu este faimoasă pentru hârtia Mino Washi, una dintre cele mai vechi tehnici de fabricare a hârtiei din Japonia, care datează din perioada Nara (710–794). Meșteșugarii din Mino au creat o hârtie extrem de fină și durabilă, utilizând doar materiale naturale precum coaja de dud, aceasta fiind primul proces de fabricația hârtiei, într-o formă asemănătoare celei pe care o cunoaștem noi astăzi, din Țara Soarelui Răsare. Hârtia Mino Washi a fost inclusă în patrimoniul UNESCO al meșteșugurilor tradiționale, fiind în prezent produsă manual, după tehnica istorică, doar de către aproximativ 20 de meșteșugari, în toată Japonia, și este folosită atât pentru caligrafie, cât și pentru artă și varii confecții.
Regiunea Kansai: Kyoto Nishijin-ori și Kyo-Yuzen
Am ajuns, în sfârșit, la Kyoto, vechea capitală, capitala culturală, simbolul tradiției istorice japoneze. Aici, toate tradițiile sunt extrem de respectate, dar primează totuși prelucrarea textilelor. Cap de listă când vine vorba de arta textilelor, este Nishijin-ori, o tehnică elaborată de țesut mătasea, care a apărut în perioada Heian (794–1185) și a fost perfecționată lucal, aici, în Kyoto. Folosită pentru crearea obi-urilor și a altor țesături unice Țării Soarelui Răsare, tehnica implică țesuturi complicate, adesea decorate cu fire de aur sau argint. Țesăturile nishijin-ori au fost folosite încă de la început pentru înveșmântarea rangului nobiliar al societății și pentru funcții alese precum ceremoniile imperiale.
Tot despre Kyoto vorbim și atunci când vorbim despre tehnica de vopsire manuală a textilelor Kyo-Yuzen, apărută tot în perioada Edo. Această tehnică folosește șabloane și pensule fine pentru a picta motive tradiționale, de obicei florale, păsări, sau peisaje, pe mătase. Kimono-urile create prin Kyo-Yuzen sunt unice și reprezintă o combinație între tradiție și inovație, fiecare piesă fiind lucrată manual cu atenție deosebită pentru detalii.
Regiunea Kyushu: Arita-yaki și Beppu Takezaiku
Iată-ne, într-un final, în sudul Japoniei, pe insula Kyushu.
Arita, situată în prefectura Saga, este faimoasă pentru ceramica Arita-yaki, care datează din secolul al XVII-lea, când maeștrii coreeni au adus în țară noi tehnici de producție a porțelanului. Arita-yaki este un tip de ceramică pe care majoritatea l-ați putea recunoaște, cunoscut fiind pentru porțelanul alb și albastru cu modele delicate inspirate din natură.
Fun fact: producția acestui tip de ceramică a atins apogeul în perioada Edo, pentru că, la un moment dat în această perioadă, ceramica a devenit un produs de artă foarte apreciat și dezirat la curțile europene.
În prefectura Oita, orașul Beppu este renumit pentru un meșteșug complet special: prelucrarea bambusului. Takezaiku, tehnica cu o istorie de peste 200 de ani, presupune folosirea tehnicilor de țesut și împletire a bambusului pentru a crea obiecte funcționale și decorative – coșuri, pălării și umbrele. Apreciabile nu doar pentru frumusețea lor, ci și pentru durabilitatea și durata de viață a materialului, produsele din bambus din Beppu ar fi suvenirul perfect pentru oricine își dorește un obiect pur japonez, specific, și realizat chiar de mâinile meșterilor locali, a căror voință și dibăcie ilustrează, prin produsul lor, suflul spiritului nipon.
Meșteșugurile tradiționale japoneze reflectă nu doar măiestria și creativitatea meșteșugarilor, ci și o legătură profundă între oameni și natura înconjurătoare. De la nord la sud, fiecare regiune a Japoniei contribuie în felul ei la moștenirea culturală și patrimoniului tangibil al țării cu obiecte care mai de care mai speciale, de o frumusețe rară și un gust aparte pentru detalii, organicitate și materia oferită de natura specifică locului.
De la ceramica fină din Arita și textilele luxoase din Kyoto, până la prelucrarea hârtiei washi în Fukui și arta păpușilor din vechiul oraș Tokyo, aceste meșteșuguri reprezintă nu numai o mărturie a trecutului, ci și o constantă reînoire a acestuia, continuând să inspire și să fascineze.
Ție ce meșteșug îți place cel mai mult? Mulțumită pasiunii meșteșugarilor japonezi și cu puțin noroc, este posibil să găsești, în diferite regiuni, workshop-uri sau muzee dedicate respectivului produs specific locului.
Și tu poți lua acasă o bucățică a istoriei Țării Soarelui Răsare!
