Un traseu de pelerinaj unic
Imaginează-ți că pășești pe poteci bătătorite de peste 1000 de ani, înconjurat de munți acoperiți de păduri dese, care ocrotesc liniștea sacră a locului de când lumea. Aceasta este experiența sacră Kumano Kodo, un traseu de pelerinaj unic în lume, unde natura și tradițiile și spiritualitatea japoneză se împletesc în mod armonios.
Kumano Kodo este mult mai mult decât o simplă destinație turistică. Este o incursiune în cultura și spiritualitatea Japoniei. Poți fii gata să pășești pe urmele pelerinilor care au căutat liniștea sufletească și reconectarea cu natura de-a lungul secolelor, și să te adâncești în propria călătorie în sufletul tău.
Așa cum spune și sloganul nostru, această destinație este ilustrația perfectă a îndemnului „Discover Japan, Rediscover Yourself!”.


- Majoritatea imaginilor postate în acest articol sunt din arhiva proprie a Alinei Deak, creatoare concept-ului Japan by Myself, în timpul călătoriei sale pe traseele Kumano Kodo.
Istoria traseului Kumano Kodo și importanța sa spirituală
În japoneză, „kodo” înseamnă „vechile căi” – fie că vorbim despre drumurile pelerinilor sau despre căutarea liniștii interioare. Traseul Kumano Kodo este singura rețea de pelerinaj în afară de Camino de Santiago recunoscută de UNESCO ca patrimoniu mondial. Dar, mai mult decât atât, este tabloul veridic al sacralității, întrucât leagă cele trei temple majore din regiune, cunoscute sub numele de Kumano Sanzan:
- Hongu Taisha – Templul care servește drept căpătâi spiritual și administrativ tuturor celor peste 3000 de temple din regiunea Kumano.
- Hayatama Taisha – Acest templu ocupă același loc de pe marginea râului Kumano din secolul 12. Totuși, obiectele și artefactele prezente și venerate în incinta lui datează încă din secolul 3, ceea ce demonstrează existența anterioară a acestui templu ca loc de rugăciune. Demn de reținut este faptul că în interior se păstrează mai multe obiecte considerate comori naționale decât în majoritatea muzeelor din întreaga țară.
- Nachi Taisha – Templul simbolizează îmbinarea tradițiilor shintoiste și budiste. Este faimos și pentru cascada Nachi no Taki, a cărei înălțime ajunge la 133 de m, fiind cea mai înaltă cascadă cu un singur izvor din întreaga peninsulă.




Mai mult decât a uni cele trei temple majore, rețeaua Kumano Kodo conectează mai multe locuri esențiale pentru spiritualitatea niponă, din punct de vedere istoric:
- Kyoto, Koyasan – epicentrul vechii religii buddhiste Shingon.
- Yoshino și Omine – centre ale slăvirii munților. Yoshino este și cel mai popular loc pentru sezonul florilor de cireș.
- Ise – epicentrul religiei Shinto, cu Altarul Ise ca cel mai important altar shinto-ist.
Traseele Kumano Kodo. Care ți se potrivește?
Unul dintre cele mai atrăgătoare aspecte ale Kumano Kodo este diversitatea sa. Fiecare dintre cele cinci trasee oferă o experiență unică, adaptată diferitelor niveluri de dificultate și preferințe ale pelerinilor.
- Nakahechi: Traseul cel mai popular, foarte bine conservat și relativ ușor de parcurs. Lungimea acestui traseu este de aproximativ 30 de km și poate fi parcurs confortabil în două zile, cu o oprire, peste noapte, în Chikatsuya Oji, unde se poate înnopta la câteva hanuri tradiționale administrate de familii autohtone. Traseul se termină cu un coborâș până la Templul Hongu.
- Ohechi: Unul dintra traseele mai puțin cunoscute, care străbate regiunea costală din Wakayama, dar care a dispărut, practic, din cauza dezvoltării infrastructurii moderne. Cu toate acestea, la apogeul utilizării sale între secolele 10 și 15, Ohechi, împreună cu Nakahechi și Kohechi, ar fi avut, estimativ, 30.000 de pelerini în fiecare an.
- Iseji: leagă regiunea Kumano de Altarul Ise, din Ise, făcându-l un traseu ideal pentru iubitorii personajelor maritime. La fel ca și în cazul traseului Ohechi, o mare parte din potecile costale istorice a lui Iseji au fost acoperite de drumuri asfaltate și populate ulterior. Doar tronsoane scurte, izolate, rămân astăzi ca trasee cu piatră sau pământ. Acesta este unul dintre traseele mai lungi, întinzându-se pe aproximativ 170 km.
- Kohechi: Acest traseu leagă Kumano de Koyasan și este unul dintre traseele de dificultate sporită, nerecomandat persoanelor fără experiență. Potecile acestei rute șerpuiesc aproximativ 70 km, iar hanurile de pe traseu sunt relativ rare, făcând distanțele să pară și mai lungi. Acest traseu poate fi parcurs în 4 / 5 zile și se pare că istoric servea drept cale de legătură aproape exclusiv călugărilor din complex-ul de temple de pe Muntele Koya.
- Omine Okugake: leagă Kumano de Yoshino, prin Muntele Omine. La fel ca și Kohechi, Omine Okugake este un traseu lung, dificil și periculos, care urmărește creste muntoase înalte și abia dacă trece prin orașe pe toată durata sa. Această rută a fost folosită în primul rând de adepții sectei de cult montane Shugendo.




De ce să alegi Kumano Kodo pentru o experiență autentică?
Sau ce îți pot oferi traseele sacre?
În primul rând, peisaje naturale și tradiții practicate de către niponi de mii de ani.


Pe scurt, câteva zile de trai pur, înconjurat de peisajele inconfundabile ale peninsulei. Acestea variază de la munți și văi la zone de coastă, ducându-te prin vechi temple japoneze, desprinse parcă din filme. Kumano Kodo este ca un vis. Onsen-uri, temple, mâncare și cazări tradiționale.
Iar dacă toate acestea nu sunt de ajuns, Kumano Kodo este și o provocare. Spiritualitatea japoneză îți aduce liniște și introspecție, iar provocările traseului simbolizează depășirea obstacolelor, atât fizice, cât și interioare.



Cum ajungi acolo?
Bine, bine, natură, liniște, pace și introspecție, ne-am hotărât că vrem să bifăm experiența Kumano Kodo – cum ajungem acolo? Sau cum integrăm această experiență în călătoria noastră în Țara Soarelui Răsare?
Recomandarea noastră, detaliată în itinerariul „Spiritualitate și Zen în Țara Soarelui Răsare” este să te bucuri de liniștea și frumusețea naturală a regiunii Kumano. Îți sugerăm să îmbini armonios atmosfera vibrantă a orașelor iconice cu spiritualitatea locurilor sacre, pornind și revenind în Osaka. Traseul ideal începe din Kii Tanabe, poarta de acces către drumurile de pelerinaj Kumano Kodo, continuând spre Ise și Nagoya, iar apoi înapoi la Osaka, prin Tokyo și Kyoto, pentru o experiență autentic japoneză.


Într-o lume agitată, Kumano Kodo te cheamă să te întorci la esențial, să îți regăsești liniștea interioară și să experimentezi frumusețea nepieritoare a Japoniei printr-o aventură care combină istoria, tradiția și peisajele spectaculoase.
Fiecare pas pe aceste poteci sacre este o șansă de a crea amintiri de neuitat.