Alexandra Baranyi

Managening partner Romania

Să ne cunoaștem!

Totul a pornit de la o foaie de hârtie.

Origami, tehnica plierii hârtiei, a fost cea care m-a călăuzit pe drumul meu încă de la frageda vârstă de șapte ani. Fascinată de posibilitățile nelimitate pe care o simplă foaie le oferă, petreceam zilnic ore în șir studiind tot ce se poate. La câtiva ani după am fost cu totul absorbită de tot ceea ce înseamnă Japonia, de la limbă vorbită și până la cele mai puțin știute aspecte despre acest popor. 

Astăzi cultura japoneză face parte din viața mea de zi cu zi: sunt membru al echipei Japan by Myself la București, profesor de limba japoneză la Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, artist origami (Origami Friends) și doctorand pe tema filosofiei japoneze de business.

Am ajuns în Japonia pentru prima dată ca student și voluntar CSRJ (unde acum sunt parte din echipă) în cadrul Programului Cultural din 2016, iar între timp am pierdut numărul călătoriilor. Știam încă de pe atunci că voi reveni. Internship-ul la hotelul Laguna Garden din Okinawa, bursa Eramsus + la universitatea Ritsumeikan din Osaka, pe lângă multe alte premii, delegații și grupuri de turiști ghidate, au fost experiențele care mi-au facilitat aprofundarea mentalității japoneze, lucrând acolo ca asistent de cercetare (Universitatea Ritsumeikan), în servicii (cafenea; recepție și restaurant hotel), fukumusume (Imamiya Jinja), dar și cu copiii în grădinițe și școli predând origami.

Deși am ajuns să descopăr atât de multe despre Japonia (pe care o iubesc), în fiecare zi sunt curioasă să aflu tot ce se poate despre această țară. Pasiunea, curiozitatea și dragostea mea pentru tărâmul nipon sunt ceea ce vreau să le transmit la rândul meu turiștilor pe care îi ghidez la fața locului sau la kilometri depărtare. 

Pasionată de Japonia:
din 2004
A locuit în Japonia:
6 luni
Nivel limba japoneză:
N1
Turiști însoțiți:
100+
Alexandra Baranyi