Nicio călătorie nu este completă fără mâncarea tradiţională japoneză.
Într-o ţară binecuvântată de patru anotimpuri, de belşugul pământului şi al mării, japonezii au preţuit întotdeauna natura și au dezvoltat în jurul ei un stil de viaţă şi o cultură specifice. Una dintre cele mai preţuite valori ale acestei culturi este bucătăria Washoku.
Pe lângă mâncărurile recunoscute internaţional, precum sushi, tempura sau ramen, te poți bucura și de altele mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin delicioase, precum sukiyaki şi takoyaki.
Mâncarea are varietăţi zonale, personale dar şi de sezon, unele delicatese fiind specifice toamnei. De peste 2000 ani, în ciuda evoluţiilor în modul de preparare, orezul rămâne unul dintre cele mai importante ingrediente în bucătăria japoneză.
Iată câteva dintre faimoasele delicatese japoneze:
Sushi. Practic, sushi este orice preparat ce conţine orez de sushi sau orez gătit aromat cu oţet. Există mai multe tipuri de sushi, precum nigirizushi (sushi modelat cu mâna), makizushi (sushi rulat) şi chirashi (peşte crud peste orez de sushi). Este adesea servit cu sos de soia, wasabi și ghimbir murat (gari). Sushi este cel mai faimos preparat japonez în lume, dar este extrem de popular şi printre japonezi deopotrivă.
Donburi este un bol de orez acoperit cu diverse alte mâncăruri. În funcţie de mâncarea de deasupra orezului, putem gusta mai multe feluri de donburi: gyudon (carne de vită), katsudon (cotlet de porc), tendon (tempura), oyakodon (pui şi ou), tekkadon (ton) şi kaisendon (fructe de mare).
Onigiri sunt bile de orez făcute din orez fiert şi învelite de obicei în alge de mare nori. Presărate cu sare, pot conţine uneori umpluturi diferite precum umeboshi (prună japoneză murată), somon sărat sau orice ingredient care e sărat sau acru. Datorită preţului mic, se găsesc și în mai toate minimarket-urile din Japonia.
Kare Raisu este orez fiert servit cu un sos de curry japonez. Deşi curry nu este un condiment japonez, acesta a fost folosit în Japonia de peste un secol. Kare Raisu este atât de popular, încât poți să găsești chiar și în gări multe restaurante care îl servesc la un preţ rezonabil.
Soba sunt tăiţei japonezi făcuţi din făină de hrişcă sau un amestec între făină de hrişcă şi grâu. Cu o mărime cât a spaghetelor, se pot servi la rece sau la cald, cu diverse topping-uri. În Japonia, supe din tăiței soba pot fi găsite atât la restaurente tip fast food, cât și la restaurante exclusiviste.
Udon sunt un alt tip de tăiţei japonezi, făcuţi din făină de grâu. Aceştia sunt mai groşi decât soba şi se pot servi reci sau calzi, cu diverse topping-uri precum tofu prăjit, tempura sau legume de munte.
Ramen sunt tăiţei în stil chinezesc serviți în supă cu diverse topping-uri. Deşi este un preparat introdus de chinezi, dar cu timpul a fost integrat în bucătăria japoneză. Azi, aproape fiecare regiune din Japonia are propria sa versiune de ramen.
Tempura este format din fructe de mare, legume sau carne acoperite în aluat şi prăjite în ulei. Deliciosul preparat rezultat are o textură uşoară şi crocantă şi se poate servi cu puţină sare sau cu un sos uşor. Faimosul preparat a fost introdus în Japonia de portughezi, în secoul al XVI-lea.
Okonomiyaki este un fel de clătită în care diferite ingrediente precum fructe de mare, legume şi carne se amestecă în aluat şi se prepară la grătar. Unele restaurante vă pot încuraja chiar să vă gătiți singuri mâncarea.
Băutura japoneză
Japonezii sunt foarte mare consumatori de băuturi alcoolice, mai ales la sfârșitul unei zile grele de muncă, alături de prieteni sau colegi, la pubul izakaya preferat.
Sake este fără îndoială cea mai cunoscută băutură japoneză din lume. Băutura este făcută din orez fermentat și poate fi servită rece sau caldă. Din provincie în provincie și din sezon în sezon, există foarte multă varietate în sortimentele de sake pe care le puteți gusta în călătoria voastră în Japonia.
Vinul din prune japoneze este unul dintre cele mai apreciate sortimente de lichior japonez. Îmbinarea alcoolului precum sake cu prunele japoneze conferă vinului un gust dulce. Numărul mare de sortimente derivă din faptul că deseori se adaugă și alte ingrediente, precum ceai verde sau lămâi.
Berea este cea mai populară băutură alcoolică în Japonia, reprezentând o treime din cantitatea totală de alcool consumată. Cele patru mari companii producătoare de bere sunt Asahi, Kirin Ichiban Shibori, Suntory şi Sapporo.
Felurile de mâncare și sortimentele de băutură enumerate în acest articol sunt doar vârful iceberg-ului culinar care vă așteaptă în Japonia. Pregătiţi-vă papilele gustative pentru o aventură de neuitat!